Deci….Londra?

Inca nu mi-am revenit complet de pe urma celor 3 ore care le dorm de o saptamana incoace aproape, dar faptul ca dorm atat de putin inseamna ca, prin urmare, am de povestit. In scris nu ma pun sa povestesc povesti de calatorie cu peisaje, oameni si cladiri…ci ce am simtit eu vazand aceste peisaje, oameni si cladiri…

Spre deosebire de Paris, Londra mi se pare un oras masculin, un oras al barbatilor, al barbatilor trendy sau eleganti, treji sau beti (mai ales beti) al pub-urilor, al masinilor de epoca al doubledecker-urilor, al domnisoarelor care isi pun sambata seara micuta rochie neagra pentru barbatii de mai sus, al domnisoarelor care la 3 noaptea, in rochita lor mica si neagra stau in statia de autobuz (daaaa, in statia de autobuz!), desculte, cu pantofiorii cu bretelute in mana si rad de nu mai pot in grupulete mai mari sau mici, intoxicate etilic mai mult sau mai putin.

Este orasul in care pe sosea, in dreptul trecerilor de pietoni este scrisa directia in care sa te uiti inainte de a traversa, este orasul unde auzi “please” si “thank you” mai des decat in tot Commonwealth-ul la un loc, si transpus, decat in toata Europa la un loc. Este orasul unde “ciobanii” sunt mai ciobani decat ciobanii nostri, dar unde ciobanii sunt mai putini decat cei de la noi, si unde restul populatiei compenseaza pentru toti ceilalti, deci proportia e justa…

Am stat intins pe spate, pe iarba, pe malul Tamisei, si ma uitam (evident) in sus….si senzatia pe care o ai rar se poate obtine…

In schimb, ca parte usor “neagra” a Londrei este turismul si industria din jurul acestui turism dus la extrem, chiar la extrem…

Am ajuns la 3 noaptea in Londra, cu un minunat sistem de navigatie, care la un moment dat m-a anuntat fericit, You have reached your destination! (parca cumva cu semnul exclamarii). Ma uit in stanga, in drepata, nici urma de hotel…Mi-am zis ca nu e o problema majora, am cezut eu atunci, semirupt, dupa o zi de munca, 500 de km condusi, din care 200 pe partea gresita a soselei…si o mica leganare cu un ferryboat care mi s-a parut ca nu va ajunge vreodata la destinatie…

Am parcat masina, si am pornit spre un hotel din zona sa intreb de hotelul meu…AL MEU!…M-a intampinat londonezul tipic, un indian adica, intrebandu-ma ce cautam…Raspunsul lui, de altfel intr-o engleza iliesciana si greu de inghitit tocmai in Londra, a constat intr-o harta imprimata de pe Google si niste indrumari deloc incurajatoare…

Dupa al 4-lea hotel, care teoretic ar fi trebuit sa fie cam la 50 de metri de cel rezervat, in care mi s-a dat acelasi raspuns, ca nu au auzit vreodata de hotelul Kensington rooms, unde aveam rezervarea, am inceput sa ma gandesc la smecheriile de pe net si site-urile care te inteapa cum apuca…

Dupa o ora si jumatate…am gasit hotelul! ERA la 50 de metri, dar intrarea era de pe o straduta laterala, si pe fatada nu avea scris nimic…ma rog…

Dar ramane cel mai viu oras european vazut…nici nu ar trebui sa ii zic european…il injosesc…pe EL…Londra…