Today I got pissed off. No one did it, I just pissed off myself . The closest guilty party would be internet and within this realm, a certain page that I won’t mention, as it contains someones name. It is just revolting how some young ‘Hitlers’ rise and shine on the net. You don’t have to think about Hitler in connection with his racial issues or war but in connection with his lack of education and common sense and the ability to lead people by inoculating a certain feeling, positive or negative, in his case negative .

I hate when someone messes with my brains and I take it as a personal offense when someone tries to explain me that my life is bad, or could be better, or that smoking is not healthy or that I should become vegan. Fuck guys, you insult my intelligence! I know all those things, and a thousand more and I have the common sense not to impose anything on anyone. ‘A guide to a succesfull life’…Makes me smile. It sounds as if Sony produced a new HD TV and issues a manual. How can people be so dumb ass stupid to even lay eyes on those things. Do you ever go to bed at night thinking ‘ What am I goona do? Where am I gonna do it? Why am I gonna do it?’ Of course you do! Well, those night thoughts are your steps towards your personal success. Those e questions are the core, even if they don’t have an answer. And God knows I don’t need anyone to sell me answers for 87 bucks a piece!

If u take a look around, all the ‘motivational speakers’ (what an ironic statement) are Made in the USA. Why do you think that? Because it’s the most developed economical power? Because people are happy and satisfied? Because their cultural level is soooo high? Well, you’ve already guessed the answer to all these questions. Humans are able to function as individuals, as opposites to animals bound to live in herds, flocks or other organized forms. The church, throughout centuries, millenias, tried to become the biggest ‘motivational speaker’ of all times. If you take a close look, indeed, it takes some time and effort to do that, you notice that there was always a reason to do that. A very ‘touchable’, ‘human’ reason, like money, territory, beliefs. The same ones that guide us today, the same ones that make the ‘amazing’ US of A revolve. Wherever people have a lack, (lack of culture, money, faith in themselves, health) others strive. Others who can tell you the perfect, absolutely perfect recipe, to have money and health, the rest is bullshit. Who needs study, who needs culture or common sense, who needs to understand others? Oh, and you can’t put a fee on that, that’s the worst part. How much can you charge if you put ‘War and Peace’ in someones’ hands to read it? How much can you charge for listening to someone who doesn’t lie on a couch?

Times go by and we become numb, we listen less and less to ourselves, we don’t allow ourselves to be human anymore. Human by smoking a ciggie at sunset on the beach, human as sneaking away from the job we are supposed to do, human as not sleeping because we are concerned that our non-existent kids would grow up in a world where God will have a name, mother, father branded limo and bodyguards.

Bali, 15.07.2009

Am ajuns. Am ajuns. Nu stiu ce sa scriu. Nu am cuvinte. Imi vor reveni ele. Deocamdata va trebui sa imi beau cafeaua.

Abu Dhabi, 12 iulie 2009

Dupa 6 ore de zbor am aterizat. Cald. Foarte cald. Din ce ne spunea pilotul, ca in afara aeroportului nu se putea iesi. Am stat la o poveste cu un francez, din Toulouse, care mai ca m-a imbratisat cand si-a auzit limba materna. Evident, a cerut un foc intr-o engleza inconfundabila, de care, daca vorbesti franceza, nu are cum sa nu iti fie mila. E normal sa le zici ca se poate povesti in limba lui Voltaire.

Foarte curat, nu foarte ieftin, adica pe o cafea, Segafredo e drept, mi s-a cerut 2,65 euri. Multut. Zic eu. Habar nu am ce sa mananc. Este desigur un Burger King la etaj si la televizoare merge show-ul Tyrei Banks. As putea castiga un Maserati Quatroporte S expus pe aici, laolalta cu Mercedesuri, multe. Foarte multe. Sunt convins ca daca Mercedes ar produce avioane sau ar imperechea camile ar avea un succes nebun aici.

Aruncand o privire pe geamul avionului, la aterizare, pare un minunat peisaj hibernal, doar ca e nisip. Cred ca peste tot. In case, masini, haine, etc. Aerul conditionat ma calca pe nervi. Cred ca pana si pe strazi au. Sigur au inventat ei ceva sistem. Deh, nevoia il invata pe om.

Ma duc la Burger King. Urmatoarea escala Jakarta. Ne auzim!

Here we go…again! Sper ca de data asta nu va fi doar o incercare, in orice caz am ajuns deja un pic mai departe, la a doua ’sfortare’.

Promit (nu scriu ‘va’ ca mai degraba mie imi promit) ca si blogul se va schimba, din blogul micilor frustrari scrise dragut, din cel al dezamagirilor cotidiene ale vietii occidentale, intr-un jurnal de bord, cu palmieri si nisipuri, poze si soare, chiar sori, sori pe care oricare dintre noi poate sa ii pipaie si sa urle…ars. As folosi emoticoane, dar o anumita etica, inexistenta, a blogosferei ma impiedica.

Poate pana la mijlocul lui iulie nu ne mai auzim, dar apoi continuam. Mai noi, mai voi, mai oameni, mai liberi, mai nelegati de tari, continente…Probabil mai noi insine decat niciodata…

Si acum va cer sa nu va ganditi la PET-uri, sticle sau cartoane, ci la voi!
Postez acest post pentru mine, poate suportul electronic face fata mai bine timpului, desi nimic nu se compara cu fosnetul hartiei usor mototolite pe care o desfaci cu o anumita stare de anxietate si inima iti tresalta gasind date de genul 1997 in coltul din dreapta sus, citind ganduri, senzatii, trairi de acum atat de vechi.
Veti intra si voi in lumea mea de atunci, unii vor zambi, altii vor rade in hohote. Dar o luam incetisor…

Well I think it’s fine, building jumbo planes

Or taking a ride on a cosmic train.
Switch on summer from a slot machine.
Get what you want to if you want it, ’cause you can get anything.

I know we’ve come a long way,
We’re changing day to day,
But tell me, where do the children play?

Well you roll on roads over fresh green grass.
For your lorryloads pumping petrol gas.
And you make them long, and you make them tough.
But they just go on and on, and it seems you can’t get off.

Oh, I know we’ve come a long way,
We’re changing day to day,
But tell me, where do the children play?

When you crack the sky, scrapers fill the air.
Will you keep on building higher
’til there’s no more room up there?
Will you make us laugh, will you make us cry?
Will you tell us when to live, will you tell us when to die?

I know we’ve come a long way,
We’re changing day to day,
But tell me, where do the children play?

PS Regasirea radacinilor pare un obicei “inradacinat” la colegii americani. Cat Stevens si Yusuf Islam e aceiasi persoana. La fel ca si Barry si Barack

Ei copii, e negru! Nu mai trebuie sa va intrebati de vafi alba sau neagra, e neagra! Bineinteles ca ma refer la Prima doamna, de altfel si la Primul domn!

E un moment istoric! Ei, la auzul acestei afirmatii nu pot sa nu ma gandesc la rasism. Asa, un pic. E un rasism ‘pozitiv’, dar tot rasism. Momentele istoriei nu prea au fost marcate de culori de piele, doar de oameni. De culori ale mintii! E moment istoric poate in ceea ce priveste destuparea la minte a unui popor pentru care presedintele e un fel de vedeta pop. Nici nu sunt sigur, din pacate, ca e vorba de destupare la minte, ci mai degraba de o stare de saturatie data de fostul om numarul 1 de la Casa Alba. Cred ca W a reusit sa induca in poporul american, si nu numai, o stare atat de acuta de sila, incat bietii ar fi votat si un tigan caldarar din Caracal, doar sa nu aiba nimic in comun cu Fostul. Nici macar in ceea ce priveste culoarea pielii. A fost ceva de genul ‘E sa fie schimbare? Pai s-o facem lata!’. Degeaba scumpii de analisti politici, cred ca cea mai inutila profesie pe planeta, cauta ideologii, platforme, ratiuni politice, votul e dat de americnul de rand. Acela de care ni se face sila cand il vedem la 160 de kile cum se indoapa in MacDonalds, acela care isi impusca colegii de clasa si cativa profesori, bonus. Barry este simbolul unei Americi satule, avide de schimbare. El este rezultatul direct al politicii lui W, fara de care dragii americani, pufosi si senini (ferice de cei ignoranti, nu?) ar fi votat urmatorul pitic cu privire goala si familie buna, evident tot WASP(White Anglo Saxon Protestant). Deci Mr Obama ar trebui sa ii multumeasca la modul foarte sincer si deschis lui W ca adus Statele Unite in stadiul sa il voteze.

Nu ma intelegeti gresit, nu e un lucru rau, pare un tip de treaba Denzel cel nou, chiar ma bucur de el, macar nu trebuie sa te uiti la stiri si sa vezi mutra de idiot cu urechi clapauge a lui W, e o schimbare in bine, cel putin la nivel estetic, pana acum. Si apropo de rasism, acum, ca el e diferit, epidermic vorbind, ar putea sa introduca ziua segregatiei inversate. O zi pe an, cand negrii stau in fata in autobuz si albii in spate. Poate asa ar intelege si poporul american ce inseamna rasism, si nu s-ar mai gandi la el ca la un fel de antipatie. Oricum, e un cuvant aproape inventat de ei, de ce sa nu ii invete pe deplin semnificatia?

Well, in the end, Good Luck Barry and I hope you also have a dream…

Povestea incepe acum cateva zile, poate chiar o saptamana, cand impreuna cu un prieten am revazut Pianistul lui Polanski. Un film care a parasit usor sabloanele dar care in fond ramane drama unei fiinte pe fondul dramei unei comunitati, pe fondul dramei unei perioade care ar trebui sa ramana vie in constiinta tuturor, in special a poporului care a cauzat-o.

Ieri seara am pornit intr-o misune relativ usoara, adica sa spal niste haine la un prieten, prieten care sta la 15 minute de mine, dincolo de un sens giratoriu unde intamplator se afla si Comisia Europeana. Sens giratoriu care din cauza a 27 de presedinti a fost inchis traficului noaptea. Pana aici nimic deosebit. S-au asezat gardulete cu sarma ghimpata, X-uri rasturnate pe sosea si masini blindate in zonele unde a ramas un locsor cat sa treaca o persoana. Traficul se rarea pana la disparitie cum te apropiai de aceste mici baricade, noi eram impreuna, zona era complet pustie, doar un grup de politisti fosforescenti veghea. Am ajuns la ei, si dupa mici rugaminte si cu un ecuson de asistent parlamentar am reusit sa trecem. Doar noi si nimeni in perimetru, inca era un pic de lumina afara. Haine spalate, uscate, plasa, rucsacel, inapoi, de data asta singur, implicit fara ecuson. Incerc sa ocolesc perimetrul minune dar realizez ca ajung undeva la mama dracului, am zis ca incerc… Ajung la vreo 10 metri de garduletul de sarma ghimpata, cu bagajelul meu, obosit, era vreo 1 noaptea, transpirat de la cele aprox 30 de min de tentative de ocolire. Iluminatul public era oprit in zona. pe soseaua cu vreo 4 benzi, in locul obisnuitului puhoi de masini eram doar eu, in fata mea blindatul verde cafeniu, si nici o tipenie de om, nici politist, nici altceva. Ma apropii, si in momentul acela se pune un reflector pe mine, inmarmuresc. Nici o alta miscare, iar eu ma opresc cu plasuta cu haine si rucsacul in spate, incercand sa disting ceva dincolo de fascicolul de lumina orbitoare. Nimic. Habar nu aveam pe unde mai pot ocoli, ma gandeam ca macar e vreun politist sa imi explice. Nimeni. Doar eu blindatul si reflectorul. Se stinge la un moment dat, cineva gesticuleaza din masina, si se aude prin portavoce sa parasesc imediat zona. Involuntar mi-a venit in minte imaginile din film, din Panistul. Ma simteam ca un evreu din cel mai aglomerat oras nemtesc din perioada razboiului. Am facut o ora si un sfert pana acasa si tot drumul am injurat Uniunea Europeana si pierderea de vreme ce o caracterizeaza.

Asa s-ar putea caracteriza politia din Belgia! Sunt noii mei prieteni!

Am intrat in sectia cu o fetisoara inocenta, rucsacel in spate si Ipod in urechi. Imaginea turistului clasic. Fata am imprumutat-o de la Puss in Boots, cei care au vazut Shrek stiu, doi ochi mari, usor speriati, si rugatori…cumva. Cu toata actoria mea, am relatat o poveste scurta, nestufoasa, despre masina, cu care in fond si la urma urmei nu aveam nici o legatura. Fiecare al doilea cuvant al doamnei politiste era, ‘Oh, le povre!’, drept urmare au sunat la locul de stocare a masinilor ridicate, au vorbit cu cei de acolo sa ma lase sa intru sa iau ce vreau din masina si au zis ca…stii ce…nici nu trebuie sa platesti amenda!  Cred ca daca le ziceam ca nu am cu ce sa iau bagajele ma duceau cu duba pana acolo si apoi acasa fara nici o problema. Niste domni, domne’!

Am iesit foarte fericit din sectie, facandu-le cu mana noilor mei prieteni, divizia 5 de politie, detasamentul Ixelles. Fredonam All summer long, si parca o secundita, soarele a stralucit mai puternic!